sunt fragmentat in valuri nascute din rascrucea apusurilor, existand in eterul creupusculelor varuite in stihii de infinit, iar acolo, in vartejul inspumat al zidurilor erodate, chipul nedeschis si-a suflat trandafirii.
am picioare de lemn si cuie in loc de talpi, iar narile fumega ceara din ochi in timp ce mainile, ca doua pelerine gaurite amfibian, imi strang trunchiul tomnatic in salpetru.
contact:
darkraven.alex@gmail.com
 | bezdomnai on despre nimic |
 | camelia on despre nimic |
 | calator on Urme |
 | Ciprian Bojan on Urme |
| bezdomnai on despre nimic |
| calator on despre nimic |
| bezdomnai on Întunecare |
 | silvia on Întunecare |
 | twisty dodge(r) on Definiție |
 | ada on Ninge |
 | jurnaldecopil on Plouă diseară |
| jurnaldecopil on La o despărțire neîntâmpl… |
 | soarecudinti on La o despărțire neîntâmpl… |
| soarecudinti on La o despărțire neîntâmpl… |
| bezdomnai on La o despărțire neîntâmpl… |
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Modularity Lite by Graph Paper Press.
îți mulțumesc pentru aceste frumoase cuvinte. în fiecare se ascunde un nephilim, iar orice nephilim are cerul său interior. dragostea prin și față de cuvinte depinde irevocabil de constelația pe care o purtăm în noi. suntem triști, oare de ce ? poate pentru că ne dorim prea mult să zburăm în furtuni, să prindem alte creionări de lume, însă realitatea ne face să pendulăm între gigantul interior și corabia miniaturală construită într-o sticlă.
2011/06/17 la 11:46
Ştii să faci dragoste cu cuvintele în atingerea rostirii. Uneori o faci cu amărăciune., într-o contemplaţie a vieţii şi a celor călcători pe pămânuri ca şi cum ai face-o dintr-un fel de cer, acela din tine, privind cu ochi trişti.
2011/06/17 la 10:36
Mulțumesc pentru trecere, călătorule. ai un simt de observație fin.
Realmente, distincția dintre alb și negru prefer sa o păstrez la nivelul unui contrapunct format din sine și experiența sinelui.
Perfecțiunea nu cred ca exista, cred doar în contraste.
2011/03/31 la 15:22
buna, te-am descoperit intamplator pe agonia.ro, si-mi place tare mult felul de creionare al ideilor, gandurilor…
scrii intr-un echilibru perfect intre alb si negru
2011/03/30 la 10:46
merci pentru apreciere……
mă bucur că oamenii mei din sentimente au puterea de a uimi, chiar dacă uneor devin grotești sau se exprimă baroc scuipând cuvintele într-un șuvoi de pietre…..
drumul lor pare uneori plin de meandre, poate din cauza atâtor măști și cuvinte nespuse, dar continuă pentru că eu le sunt omul oraș, iar iei oameni sentimente, deci nu-i pot opri din a fi în cuvinte…..
succes și ție și cât mai multă inspirație pentru a-ți găsi timp liber….
2010/03/16 la 17:10
Deci..pur si simplu ma uimesti…
Imi place mult : “..am picioare de lemn si cuie in loc de talpi, iar narile fumega ceara..”
Superb!!
Continua ce faci, o faci foarte bine!!
Succes!! :*
2010/03/15 la 17:53
La multi ani, fericire sufleteasca, sanatate si tot ce iti doresti.
Un an nou cat mai fericit alaturi de cei dragi!
2009/12/30 la 15:05
Iti multumesc mult pentru mi-ai vizitat blogul si mi-ai fost alaturi atat in momentele fericite, cat si in cele mai putin fericite … momente in care am avut nevoie de prieteni, fie pentru a-mi impartasi starea de exubernta, fie pentru a primi cateva cuvinte care sa-mi inlature nelinistile.
De asemenea, iti multumesc mult pentru urarile frumoase si iti doresc sa ai sarbatori fericite in continuare alaturi de cei dragi tie si sa primesti multa iubire.
Sa nu incetezi niciodata sa crezi in vise si incearca sa gasesti puterea de a transforma fiecare zi urata intr-un simplu zambet, caci zilnic exista momente care pot trezi in sufletul tau emotii, sperante si care iti pot aduce mari bucurii !
CRACIUN FERICIT!
2009/12/26 la 09:38
good post
competitive intelligence
2009/12/06 la 04:44
Traim cu totii in aceasta societate si ar cam trebui sa facem ceva … stam pe loc … nimic nu merge!
2009/11/21 la 00:33
de acord, supraviețuirea și perpetuarea reprezintă matca evolutivă pentru determinațiile individaule/genrale ale speciei. particularizarea fiecărui aspect redat de tine ar duce la următoarea înlănțuire sau relație de cvasi-sinonimie astfel:
supraviețuirea denotă factorul economic(în care se include mecanismul de redare al unui sitem coerent care să surclaseze, prin eficiență, economiile net inferioare ), din economic rezultă politicul(factor al stabilității și coordonării metamorfozei statale), iar politicul a generat necesitatea unei forțe/forme militare(confirmare a statutului economico-poltic)
procreare(prefer sensul acesta datorită etimologiei sale care redă sublim un etern statut de individualizare al condiției umane de a fi pro) redă cultura, factorul necesar, rezultat din resortul intim al evoluției, de a defini ceea ce este în raportul cu înalta conștiină de ceea ce ar trebuie sa fie.
observi ca nu am folosit termenul instinct, motivul este simplu, instinctul produce o precaritate mașinistă, pur tehnologizantă a concepției, ceea ce duce la ireversibilul general de animalitate. asta ar insemna reducerea conceptului de spirit/suflet la nonexistență, pentru că, privind din percepția ta aș deduce consecința că totul este o înlânțuire logică, fizico-chimică etern generatoare de instinct.
adevarul estă ca mă găsesc în ramura idealistă de percepție a sufletului, nu cea teologică, ci cea uman-laică, așadar prefer să accept mecanismul unei scheme spirituale/rațiune-suflet-acțiune/ în detrimentul schemei logice-mașiniste-tehnicizante/instinct-reacție-consecință/, deși trebuie să recunosc validitatea ultimului tip de de schemă ca fiind mult mai aplicabilă, totuși prefer să-mi îmbăt rațiunea cu poeticul blând al dorinței de a fi romatic.
2009/11/14 la 15:13
îți mulțumesc pentru trecere și cuvinte. ceea ce mi-ai scris nu-mi este o caracteristică individuală, deoarece felul de a simți, de a percepe/înțelege lumea ne este asemănător, așdar permite-mi sa îți raspund prin propriile-ți cuvinte, Parerea mea este ca ai un talent pe care n-ar trebui sa-l irosesti … ceea ce faci tu este arta … scrie, orice, o faci perfect, modificând doar lexemul părere cu siguranță
2009/11/14 la 14:39
Parerea mea este ca ai un talent pe care n-ar trebui sa-l irosesti … ceea ce faci tu este arta … scrie, orice, o faci perfect.
2009/11/10 la 13:33
După părerea mea (îmi cer scuze dar altă formă mai respectuoasă de a începe acest mesaj nu am găsit momentan) la baza evoluţiei umane stau două instincte primare implementate genetic în orice individ respectiv: INSTINCTUL DE SUPRAVEŢUIRE şi INSTINCTUL DE PROCREARE de PERPETUARE A SPECIEI. Astfel “Instinctul de Supravieţuire” a condus la acţiuni pentru rezolvarea necesităţilor (organizarea în grupuri sau statală, progres tehnologic etc.), lupta pentru accesul la resurse (războaie teritoriale sau de dominare, organizarea si dezvoltarea economiei etc.), iar “Instinctul de Procreare” a condus la dezvoltarea culturii (toate artele, educaţia etc.) precum şi a religiei care oferă: explicaţii privind viaţa sau geneza speciei umane inclusiv modele privind comportamentul sau atitudinea faţă de mediu şi ceilalţi semeni. Deci genetica ne influenţează direct şi decisiv evoluţia atât pentru orice individ cât şi a speciei umane în general.
2009/10/29 la 16:20
Îţi mulţumesc Gingaşă Domniţă, pentru trecere şi pentru sincerele cuvinte de încurajare pe care le-ai aşternut în această pagină. Voi încerca să continui această rubrică în limita inspiraţiei necesare de a-mi gasi timp liber.
2009/10/16 la 21:39
Vad aici multe idei, ganduri care cred eu ca ar trebui puse pe hartie (adica intr-o noua carte). Mult succes in continuare!
2009/10/16 la 19:57
se spune ca totul se condeseaza in timp, atat ca forma cat si ca idee(concreta sau abstracta)…..atunci cand se evidentiaza realul fiintei se poate sesiza concretul(termen puternic, ferm, chiar frust) unor frome continue in paralelismul lor, de exemplu un continut poate fi determinat nu doar de cantitatea exprimata, ci si de individualitatea sensului continuu in paralelism: om si oameni, ambele definesc aceesi valenta a umanului, doar ca este exprimata in cantitati diferite, dar daca incercam sa strabatem elementul cantitativ atingem individualitatea ideii…..o idee pura evidentiata printr-un singur sens OMul, el este forma care cuprinde notiunile fiintei si esenta ideilor, in el se revarsa fluvii incandescente de ganduri cuprinse in torsadele capturate din fiecare port al constiintei prin care spiritul a stat…..am spus om si nu oameni, pentru ca doar individualitatea constituie forma ideii si nu cantitatea (desi ea defineste un grup existential omogen prin trasaturi) pentru ca ea este fada, pluralul respirand un gol din care se naste un ecou surd…oameni….oameni……
vad ca necesar echilibrul fiintei intre forma si idee cuprins in notiunea de om, deoarece doar aceasta poate aduce claritatea unei perceptii asupra sineului intr-o forma completa, universala.
asadar, militez, fara a arunca diatribe, pentru notiunea omului intre oameni si nu a omenilor de langa om.
2009/08/02 la 11:50
nu am mai scris de mult timp….de ce ?..pentru ca am ars intrebarile pe frunzele inverzite prematur in amalgamul de fragmente monocelulare ce au pretentia bivalentei…..pentru ca mi-am masurat genunchii in marimea scorburilor de ciment lasate in vid de formele redudante in furie….oricum, orice cuvant si-a inecat in mine radacinile seroase, putrezindu-ma de fericiri intagibile prin continutul ideatic al formei…..da, forma are continut ideatic, pentru ca exista, iar existenta este o idee si nu o realitate…..realitate este doar inevitabilul revarsat in rasarit sau mugurele rupt din stanca vietii…..m-am regasit in valenta unui trandafir incununat in valuri de vara, inzecite de murmurul insectelor, consumaoare ale narcoticelor neaone de deziluzii, insa petalele nu erau altceva decat razele unui alt timp ce nu era al meu, era doar desertul meu de spini….mareea frunzelor de toamna…..ma gandesc sa renunt la cuvinte, devin furii ce-ti preseaza ligamentele si distrug petalele trandafirului relevandu-i dimesiune perena in vid…..nu vreau sa fiu inteles gresit, dar trandafirul este in fond iluzia unei iluzii pe care fiecare dintre noi o constietizam prin cuvintele de zid, de foc si chiar de greata…oricum nu am scris pentru ca am vazut cuvantul rasarind valuri de treceri printre petalele spinilor mei…..
2009/06/11 la 14:52
Cuvinte întretaiate se smulg, prinzându-se de marginile voluptoaselor emisefere ale creaţiei, curgandu-şi lin uimirea faţă de suma sufletelor prinse în cuvinte.
Ce sunt aceste nimfe ?
Poate joacă rolul ludic al deşertului înecat în propria apă. (Ce apă poate avea deşertul decât dorinta de a simţi fluidiateatea ei ?)
Prea multa viaţa într-un recipient scund şi diform, uneori chiar plat în spaţiul unidimensional al gândirii premature.
De nu ar fi, s-ar crea, dar condiţia creării cuvintelor nu este oare viitorul lor de a pieri ?
Pretul lor există înafara sensului banal, încarnat în foaie, ele sunt ceea ce trupul minţii naste, dar oare nu chiar ele au nascut acest trup ?
Stau prinse în propriul fum euforic, generând întrebări apriorice în vid, le dau forma infinita a luminii, încovoindu-le în raspunsuri strâmbe ce-şi scârţâie metalic necunoscutul.
Rigori metafizice se întruchipeaza fantomatic în umbre, iar cruci noi, dar vechi de eternitate, se nasc din întrebari făra răspuns…..
zietăţile cuvinte:
tăcut
nimc Câmp, Semn cântec
speranţa, Vise lumea, Confuz
efemere ce işi cânta Generează
ridic singură Creaţia
iubirile eternitatea clipelor Unei
cumpărate Lumi
în ceaţa Pierdute
temerii În noutate
2009/05/14 la 23:54
observ cum se cresteaza sepulcral clipele in amintiri, vechi, noi sau viitoare, insa in toate predomina regretul, stindardul universal….regretul…functia motrica a universului nedeschis intre azi si maine, ci doar inchis acolo, intre nimic si tot….regretul devine functia inalienabila a dreptului afectiv universal de se transforma in picuri de strcuturi paralele, condescendente, dar netanguite de plecari….vad cum noii sori isi fagaduiesc razele rozelor nascute din luna, dar tot putrezeste pestele pe altarul dionisiacului dumnezeu, atunci daca vad toate aceste in evolutia necrearii cum poate exista functia regretului ?…totusi cred ca regretul tine de creatia arhitectului universal, el devine poarta intre cunoastere si necunoastere, deoarece numai prin regret se cristalizeaza fumosul in spatiul haotic de negru al constiintei noastre…..
2009/05/13 la 14:24
Draga Giton, iti doresc si eu numai bune dimpreuna cu Ascyltos si ti-as sugera sa nu mai vorbesti atata amar de vreme singur.
Si multumesc pentru ne-reclama.
2009/05/08 la 21:00
draga necunoscutule,
oberv ca ramifici nervura in panzele minervei, problema lui demostene era nu ca avea timp, ci ca avea idei….asadar iti urez succes la postari pe blogul tau(un blog foarte interesant, dupa parerea mea, zau ca nu fac reclama)…..
iti multumesc pentru incurajarile pe care le sustii chiar si public….
Cu drag,
Encolpius
2009/05/08 la 20:57
Parerea mea este ca ai prea mult timp la dispozitie si ca incepi sa ma calci pe nervi ca eu n-am postat nimic de multa vreme si imi faci chef…
Oricum, iti urez succes maine la teza poetica pe care o vei sustine.
2009/05/08 la 20:48
respectand tema paginii despre nimic, voi continua a scrie despre acest eter repetitiv si cliseic…..scopul acestei postari este sa va anunt ca pe aceasta sectiune va puteti exprima parerea/parerile referitoare la continutul blogului, in special videoclipuri…..
2009/05/03 la 20:45
lucrez la o noua placheta de versuri. simt cum cuvintele isi sangereaza nepotrivirea in sentente, iar uneori azbestul stiloului isi racaie tamplele asternad slelenar izvoarele iubirilor mele necuvantate. am prelungit un cuvant pana in marginea infinitului,izvorandu-i clipele printre degetele imblonavite de cerneala, iar nestemata cirzantemei uscate rade sihastru vocilor fara fond ale noptii de hematit…..sunt obosit…trebuie sa picur amarul in glastra ochilor inchisi….si totusi este greu….
2009/05/03 la 01:11
in perioda evolutieie umane, care poate fi reprezentata piramidal, au fost 3 mecanisme bazale ce au pus in miscare structura predestinarii noastre catre evolutie. Normele, cultura si economia, aceste trei dimensiuni prin imixtiune sau colaborare constientizata au dus la conturarea formelor de expresie ale evolutiei. In primele perioade ale existentei, normele, coagulate culturii, au dus la mobilizarea a doua mase factuale intemeiate pe procese normative antagonice: religia si legea umana, ambele intemeiate pe capacitatea liberului arbitru de a discerne contrariile binelui si raului. elementul economic s-a conturat in structura evoluata a conditiei umane, situandu-se ca element de propagare a evolutiei, insa acest fapt a dus la concluzia inutilitatii normelor si culturii, deoarece acestea din urma isi pierd validitatea intr-o perpetua modulare a sinelui fata de exteriorul financiar. un echlibru utopic se va naste doar din hazardul celor trei dimensiuni, care prin notiuni si statute vor recrea o societate perfect balanasata intre legi(morale,norme) cultura si economic, insa intrezaresc mai mult asfintul ochilor, si rasaritul unei stele in mare decat utopia tangibila a echlibrului.
2009/05/02 la 18:31
imi cer scuze celor ce au intrat pe blogul meu vazand aparente noi postari, deoarece am intampinat probleme de editare a temei ceea ce a dus la haotizarea completa a continutului, am fost nevoit sa refac totul
, recunoscandu-mi, de asemenea, si naivitatea in domeniul css.
2009/05/02 la 15:43
Trăiesc într-o societate post comunistă fraudată de excomuniştiştii răzvrătiţi de propriul trecut glorios. Oameni îşi contruiesc glorioase legi, pe care le încunuează în monitorul oficial al exitinţei universale, înglobându-le ulterior într-o conşţiinţă a abnegaţiei faţă de trecut. Aşadar, rezultă inveitabilul existenţei româneşti, negarea limitelor impuse anterior.
Găsesc restrciţii pe care le văd încalcate din dorinţa de a realiza brutalitatea propriilor decizii, ulterior dovedite ca inutile faţă de propriul creator. Simpla noastră societate se contureză într-o repeţie oligarhică a neexisteţei unei iluzii definiotorii a scopului, însă a exitat mereu egoul cuprins în alter ego, nedesprins de realitate cotidianului eului politic sau social. Toul este, de fapt, un sens redundant, chiar retoric, al părăsirii şi regăsirii între alte meandre, concrete sau mai puţin concrete, ceea ce ne duce la concluzia că omul (românul) nu se poate defini decât prin negaţia proprie sale existenţe, integrându-se, cu succes în valoarea nonvalorilor, de exemplu, a svereităţii inutile faţă de o inexistentă definire. Prefer să accept totul ca un filosof frustrat, iau totul aşa cum este, fără a încerca să înţeleg ce este, de fapt de neîţeles, scopul acestei mirobolante societăţi.
2009/05/01 la 22:04